Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a examinat și aprobat, în ședință publică extraordinară, prețurile reglementate pentru energia electrică furnizată de furnizorii serviciului universal și de ultimă opțiune.
Principalul motiv care stă la baza deciziei de astăzi este micșorarea prețului de procurare a energiei electrice la 73,5 USD în urma semnării la 3 decembrie curent a contractului dintre SA Energocom și MGRES (Centrala de la Cuciurgan).
Astfel, în urma analizei datelor prezentate de furnizori, au fost aprobate următoarele prețuri reglementate de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., diferențiate în funcție de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali:
– 396 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport, cu 128 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
– 410 bani/kWh – la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport, cu 128 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
– 412 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune înaltă (35–110 kV), cu 128 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
– 426 bani/kWh – de tensiune medie (6–10 kV), cu 129 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
– 462 bani/kWh – de tensiune joasă (0,4 kV), cu 129 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare.
Pentru S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” au fost aprobate următoarele prețuri reglementate diferențiate și anume:
– 365 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport, cu 96 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
– 380 bani/kWh – la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport, cu 95 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
– 400 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6–10 kV), cu 95 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare;
– 465 bani/kWh – de tensiune joasă (0,4 kV), cu 95 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare.
Conform prevederilor punctului 2 al Dispoziției nr.53 din 05.12.2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), prin derogare de la procedurile stabilite de legislația sectorială, prețurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice, care au fost aprobate în ședința de azi vor fi aplicate începând cu data de 8 decembrie 2022.