Liviu Vovc, secretar general al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), constată că practica secretizării continuă, dar și că „există încă multe necunoscute cu privire la negocierile purtate cu regimul separatist”. El a solicitat o copie a contractului semnat cu Cuciurganiul, însă lucrul dat i s-a refuzat pe motiv de confidențialitate, informează CURENTUL .
„Nu este clar cine a fost negociatorul și de ce Biroul de Reintegrare nu a fost parte a procesului. Amintesc că Ministrul Serebrian, cu o zi înainte de reînceperea furnizării energiei electrice de la Cuciurgani, nu știa nimic despre aceasta și era sceptic că va fi reîncepută. În același timp nu există nicio claritate cu privire la angajamentele părților și prevederile contractului semnat cu Centrala de la Cuciurgani.
Inițial, opinia publică a fost informată că din ianuarie Centrala de la Cuciurgani ne va asigura tot necesarul de energie electrică. Mai apoi însă constatăm că ei ne asigură în această lună doar 60%, iar 10% noi continuăm să cumpărăm din România”, a declarat politicianul.
El a spus că anume din aceste considerente a solicitat copia contractului, pentru a înțelege mai bine situația.
„Acest contract este de interes public și cetățenii sunt în drept să cunoască această informație. Publicarea acestui contract ar elucida toate suspiciunile asupra negocierilor purtate cu regimul separatist. Din transparență ar avea de câștigat și guvernarea, dacă nu are nimic de ascuns pe marginea acestor înțelegeri.
Dar, din păcate, se continuă practica vicioasă de a secretiza orice act care ridică semne de întrebare. Când se va renunța la acest tertip? Când vom avea parte de transparența mult promisă?”, a mai spus Liviu Vovc.
Fruntașul Platformei DA a subliniat că argumentul războiului aici nu poate fi o justificare, căci Federația Rusă la sigur a fost informată despre rezultatele negocierilor, iar unicii care nu cunosc nimic sunt cetățenii.
„Am mai avut și în trecut documente secretizate (concesionarea Aeroportului, oferirea garanțiilor de stat în valoare de miliarde de lei) care mai apoi ne-au provocat multe bătăi de cap”, a adăugat el.