Platforma „Pentru Moldova” nu va vota pentru retragerea imunității parlamentare deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan, deoarece consideră că solicitările procurorului general nu au niciun fundament juridic. Mai mult, ei sunt de părere că tot acest spectacol cu ridicarea imunității colegilor noștri Denis Ulanov și Petru Jardan ne arată că astăzi, în Republica Moldova, nu există justiție echitabilă, ci justiție televizată, transmite CURENTUL.
Potrivit unei declarații oficiale a platformei, Procurorul General nu a prezentat argumente juridice și dovezi clare care să-l incrimineze pe colegul nostru Denis Ulanov nici în documentele oficiale, nici la ședința Comisiei Juridice la care a participat. „Însuși procurorul general a confirmat că Denis Ulanov nu a fost beneficiar al banilor furați din bănci. De asemenea, au fost încălcate drepturile deputaților la apărare, în condițiile în care avocații acestora nu au fost lăsați să vină la ședința Comisiei juridice, pentru a aduce argumente și dovezi la acuzațiile procurorului general”, se arată în textul unei declarații. Trebuie să amintim că, în ultimele șase luni, deputatul Denis Ulanov s-a adresat în repetate rânduri la Procuratura Generală, solicitând să fie audiat, fiind gata să ofere toate documentele necesare, însă Procuratura a ignorat toate aceste demersuri”, se arată în comunicatul oficial.
Mai mult, susțin autorii declarației, imunitatea parlamentară nu încurcă în niciun fel la efectuarea unui șir lung de acțiuni procesual-penale, acțiuni care n-au fost întreprinse de Procuratură.
„Mai mult, nu este clar în ce mod Procuratura a stabilit vinovăția deputaților, în condițiile în care dosarele penale în privința lor au fost pornite cu câteva zile înainte de solicitarea procurorului general de retragere a imunității. Ba este gata să ceară și arest. Este suspect faptul că procurorul general cere ridicarea imunității pentru doi deputați concomitent, deși aceștia sunt vizați în dosare care nu au legătură unul cu altul. Sunt cazuri diferite, tratate separat, iar această abordare trădează mai degrabă o motivație politică, decât una derivată din interes pentru ancheta propriu-zisă”, se mai conține în declarație.
Potrivit deputaților Platformei „Pentru Moldova”, faptul că solicitarea de ridicare a imunității unor deputați a venit anume acum, când se decide soarta guvernării Republicii Moldova, trezește suspiciuni privind motivația reală a acestui demers, mai ales că există majoritate parlamentară formalizată, iar fiecare vot contează enorm.
„Tot acest spectacol cu ridicarea imunității colegilor noștri Denis Ulanov și Petru Jardan ne arată că astăzi, în Republica Moldova, nu există justiție echitabilă, ci justiție televizată. Cei care mai pot gândi lucid în această țară înțeleg foarte bine că instituțiile care ar trebui să apere drepturile și libertățile oamenilor, le încalcă în cel mai brutal mod cu putință. Intuim că, astăzi, o parte dintre colegii noștri din alte fracțiuni va vota pentru ridicarea imunității deputaților Jardan și Ulanov. Unii o vor face din frică, alții din raționamente pur politice, iar alții, naivi și visători, poate cred sincer că Procuratura chiar are de gând să facă dreptate. De aceea, poziția Platformei „Pentru Moldova” este următoarea: nu vom participa la acest spectacol ieftin, pentru că nu are nimic în comun cu legea”, au mai adăugat autorii declarației.