[ X ]
Platforma Femeilor Deputate a organizat masa rotundă cu genericul „Rupem cercul violenței împreună”
5 Decembrie

Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a a organizat masa rotundă cu genericul „Rupem cercul violenței împreună”, în cadrul Campaniei ONU „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.

La eveniment au participat deputate, reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, ai autorităților publice locale, ai partenerilor de dezvoltare, precum și ai societății civile.

Potrivit datelor statistice, în anul 2023, 40 de femei și-au pierdut viața ca urmare a violenței, 71 % de femei suferă de violență psihologică, 33 % de femei sunt grav afectate de violență fizică. Cea mai alarmantă este cifra de 55 % de femei din Republica Moldova care consideră că violența domestică, violența fizică este o chestiune privată, care trebuie clarificată în interiorul familiei. Această cifră este de patru ori mai mare decât în statele membre ale Uniunii Europene. „Suntem aici, astăzi, pentru a arăta solidaritatea față de victimele violenței și sprijinul Campaniei Organizației Națiunilor Unite «16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen». Campania lansată în acest an de Platforma Femeilor Deputate cu genericul «Nicio scuză» înseamnă nicio scuză pentru violența la muncă, acasă, în public, online”, a remarcat în debutul evenimentului președinta Consiliului de coordonare a Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova, deputata Doina Gherman.

Parlamentara s-a referit și la acțiunile realizate de autorități pe dimensiunea prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor, și anume crearea Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie; lansarea Centrului de Justiție Familială al Poliției, un serviciu unic destinat victimelor violenței în familie și victimelor violenței sexuale; aprobarea Programului național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023-2027. „Toate aceste acțiuni reprezintă, cu adevărat, un pas esențial în prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, iar unitatea și solidaritatea între noi toți ne va ajuta să avansăm mai mult în această luptă”, a menționat deputata Doina Gherman.

Prezente la eveniment, deputatele Marcela Adam și Marina Morozova au vorbit despre serviciile integrate și protecția femeilor victime ale violenței domestice, și, respectiv, despre abilitarea economică a femeilor ca instrument de prevenire și combatere a violenței pe bază de gen.

Totodată, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au prezentat concluziile raportului de analiză a cazurilor examinate de Comisia de monitorizare și analiză a cazurilor de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor în anul 2022. În aceeași ordine de idei, reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale s-au referit la principalele obiective ale Programului Național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023-2027. Programul prevede elaborarea și implementarea unor politici cuprinzătoare în domeniul prevenirii şi combaterii violenței, asigurarea unui sistem eficient de justiție, care să permită investigarea cazurilor și atragerea la răspundere a agresorilor, precum și promovarea toleranței zero față de toate formele violenței față de femei și a violenței în familie.

La rândul său, reprezentanții partenerilor de dezvoltare au remarcat eforturile autorităților naționale în combaterea fenomenului violenței împotriva femeilor și violenței în familie, prin crearea instituțiilor responsabile de ameliorare a situației în acest domeniu, prin dezvoltarea serviciilor de care pot beneficia victimele violenței, precum și au subliniat importanța sprijinirii eforturilor de a aduce aceste servicii mai aproape de beneficiari. De asemenea, a fost menționată necesitatea acordării atenției activităților de prevenire a fenomenului violenței, care pot avea un dublu beneficiu, reducerea violenței atât împotriva femeilor, cât și a copiilor.

Campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” este organizată anual, la nivel internațional, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, când sunt marcate Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și Ziua Internațională a drepturilor omului. Evenimentele desfășurate în cadrul campaniei au drept scop sensibilizarea publicului cu privire la fenomenul violenței față de femei ca fiind cea mai răspândită încălcare a drepturilor omului la nivel mondial.

Campania este organizată de Platforma Femeilor Deputate cu susținerea proiectului „Consolidarea rolului Parlamentului în sporirea egalității de gen și în abordarea nevoilor grupurilor vulnerabile din Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova și finanțat de PNUD, UNFPA, UNICEF, UN Women.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  4. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  5. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |
  1. Oleg Braga: Prioritatea noastră absolută trebuie să fie stimularea investiţiilor, atât a celor străine, cât şi a celor autohtone
    Business |
  2. Ediția nouă a Constituției a ajuns pe masa deputaților
    Politică |
  3. CNA a aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 7 milioane de lei pentru ”corupere electorală pasivă”
    Social |
  4. Moldova va beneficia de grant de 4,5 milioane de dolari pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice
    Business |
  5. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |