[ X ]
[ X ]
[ X ]
Platforma Demnitate și Adevăr reiterează intenția de a organiza ample acțiuni de protest
16 Februarie

În situația în care guvernarea va respinge „inițiativa legislativă privind anularea legii prin care recuperarea miliardelor furate din vistieria statului a fost pusă pe umerii cetățenilor”, iar actualul Președinte nu va da curs solicitării de inițiere a unui referendum în acest sens, Platforma Demnitate și Adevăr va demara procesul de colectare a semnăturilor în vederea eliberării cetățenilor de la plata în următorii 25 de ani a miliardelor nedatorate, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, Platforma Demnitate și Adevăr reiterează intenția de a organiza ample acțiuni de protest în cazul promovării proiectelor de acte legislative antipopulare și ilegale.

De asemenea, Platforma Demnitate și Adevăr cere demisia președintelui legislativului, Andrian Candu, „ca promotor direct al unui proiect de lege vădit ilegal cu depunerea mandatului de deputat împreună cu coautorii acestei inițiative legislative”, iar Procuratura Generală să inițieze urmărirea penală a inițiatorilor actului legislativ criminal, generator de corupție, protecționism și favorizare a infractorilor.

Potrivit PPDA, proiectul de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală reprezintă în esența sa o tentativă extrem de periculoasă a regimului Plahotniuc de amnistiere și legalizare a marilor hoții și jafuri produse în ultimii ani, culminând cu furtul unui miliard de dolari din rezervele valutare ale țării, inițiativa fiind aspru criticată de societatea civilă, media independentă și prestigioase organizații financiare internaționale. Mai mult ca atât, în avizul său chiar și Centrul Național Anticorupție semnalează o serie de deficiențe și riscuri, susținând că prevederile proiectului contravin Constituției, iar la promovarea lui s-au neglijat o serie de factori de principiu cum ar fi transparența și argumentarea economică.

Andrei Năstas susține că, în pofida poziției societății civile, partenerilor externi și CNA, pericolul adoptării proiectului nu a trecut și situația se poate repeta la fel ca și în cazul „legii transformării miliardului furat în datorie publică” adoptată în regim de urgență prin asumare de răspundere de către guvern, cu concursul așa-zisei opoziții socialiste, chiar și în pofida avizului negativ al Centrului National Anticorupție, conform căruia proiectul afecta grav interesele fundamentale ale cetățenilor, garantate prin lege.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților