Deputatele Platformei DA, Maria Ciobanu și Stela Macari au adresat un demers ministrului Educației, Culturii și Cercetării, ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și ministrului Afacerilor Interne, prin care solicită să fie analizată posibilitatea desfășurării unei campanii de informare la nivel național orientat spre combaterea și prevenirea violenței între copii, transmite CURENTUL.
Demersul a fost înaintat în contextul acuității problemei scoase la lumină de cazul adolescentelor care au bătut și umilit o colegă, aceasta aflându-se acum la spital cu comoție cerebrală.
Stela Macari menționează că „agresivitatea se poate manifesta prin numeroase comportamente, începând de la gesturi amenințătoare și degenerând într-o crimă”:
„Zilele trecute, cu toții am fost terifiați de incidentul violent produs în raport cu adolescenta agresată fizic și moral de către alte minore. Din nefericire acest fenomen capătă amploare, iar noi nu suntem martori al primului incident de acest fel în rândul adolescenților, care își expun isprăvile pe rețelele de socializare, indicând faptul că nu au remușcări asupra faptelor comise, sfidând astfel practic demonstrativ, normele morale și sociale de bun-simț din societate. Am decis să acționăm pentru a stopa acest fenomen periculos, prin sesizarea și implicarea instituțiilor responsabile”, a declarat Macari.
Deputata consideră că, în primul rând, trebuie sensibilizați părinții, inclusiv pentru a-i pune la curent cu faptul că există lege care prevede răspunderea contravențională/penală a minorului precum și a părinților minorului agresiv.
Deputata Maria Ciobanu consideră că „conducerea liceelor nu trebuie să închidă ușa în fața jurnaliștilor, ci să deschidă larg ușile pentru angajați ai MAI, ai MECC, MSMPS și ai altor entități, care să le vorbească liceenilor despre drepturile și obligațiile lor, despre legile scrise și nescrise, despre morală, bun-simț, cumsecădenie și, principalul, despre faptul că bogăția și luxul nu îți permit să te crezi superior, deasupra legii”.
În demersul lor deputatele Platformei DA fac referire și la un studiu al UNICEF, publicat în decembrie 2019 referitor la bullying-ul în rândul adolescenților din Republica Moldova, în care se constată că dreptul copiilor la educație, sănătate și bunăstare este constant încălcat în țara noastră prin violența în rândul minorilor înregistrată în instituțiile de învățământ și în afara acestora.
Cristina Pendea