[ X ]
Platforma DA: Rămâne la discreția doamnei Sandu să analizeze tot ce am spus noi și să vină cu o soluție
28 Decembrie

Platforma DA, în urma unei întrevederi cu șefa statului Maia Sandu, susține că nu propune candidatura unui Prim-ministru sau inițierea unei coaliții. „Platforma DA a reiterat poziția sa fermă privind necesitatea alegerilor anticipate, alegeri care trebuiau să se producă în termeni cât mai proximi și în acest sens, am susținut viziunea doamnei Președinte”, spun reprezentanții Platformei, informează CURENTUL.

În cadrul unor declarații, Alexandru Slusari, șeful fracțiunii Platforma DA, a oferit și alte detalii cu privire la întrevedere.

„În același timp, noi am discutat un șir de probleme ce țin de gestionarea crizei din țară ce ține și de sabotajul cras din partea fostei guvernări Dodon, am discutat despre riscurile legate de situația macrofinanciară, administrarea crizei pandemice, problemele agricultorilor, dar și alte subiecte”, declară Slusari.

Prin urmare, el mai adaugă: „Noi, categoric, nu propunem candidatura unui Prim-ministru, nu participăm la nici o coaliție în cadrul acestui Parlament, rămâne la discreția doamnei Sandu să analizeze tot ce am spus noi și să vină cu o soluție – declanșarea alegerilor anticipate imediate, fie altă soluție”, a conchis reprezentantul Platformei DA.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților