Platforma Demnitate și Adevăr (DA) se arată îngrijorată de creșterea frecvenței aplicațiilor militare a militarilor ruși în regiunea transnistreană, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, fostul deputat, fruntașul Platformei DA, Chiril Moțpan a spus că autoritățile de la Tiraspol continuă să sfideze Chișinăul, iar prezența trupelor ruse în teritoriu prezintă cea mai mare amenințare la adresa securității țării.
„Reacțiile Biroului de reintegrare sunt întârziate, reprezentanții R. Moldova în Comisia Unificată de Control nu fac decât să dea curaj celor de la Tiraspol, care au mână liberă să se implice într-un eventual conflict armat cu Ucraina”, spune Moțpan.
Astfel, Platforma DA solicită: „Convocarea Ambasadorului Federației Ruse la MAEIE pentru explicații și înaintarea unei note exprese prin care se va solicita garanții că forțele militare ruse nu vor utiliza teritoriul R. Moldova pentru declanșarea unui atac în Ucraina;
Organizarea consultărilor cu organelor de forță omologi din Ucraina și România. Înăsprirea controlului hotarului estic la punctele vamale comune;
Lansarea procedurilor de eliminare a facilităților fiscale pentru mărfurile importate din regiune fără achitarea TVA și accizelor;
Monitorizarea de către BNM a instituțiilor financiare din regiune”, a mai spus Moțpan.
Cristina Parfeni