[ X ]
Platforma DA: Este alarmant faptul că organele de drept în prezent intimidează fermierii afectați grav de secetă
9 Aprilie

Reprezentanții Platformei DA declară că anul 2020 a fost un an dificil nu doar în contextul pandemiei, dar și al condițiilor climaterice, care au generat o secetă de proporții, culturile agricole fiind compromise, informează CURENTUL.

„Cu regret, astăzi, asistăm la perpetuarea unei atitudini arogante, intolerabile, a statului față de fermierii care în mare parte asigură securitatea alimentară a Republicii Moldova. Mai mult decât atât, aceștia au ajuns să fie de-a dreptul persecutați, hărțuiți de organele de ordine, care au demarat un întreg proces de împilare a fermierilor, pornind la comandă circa 130 de procese penale împotriva lor”, se arată într-o declarație a Platformei.

În acest fel, Platforma DA declară că persecutarea agricultorilor este nejustificată, iar poliția nu face decât să demonstreze că este subordonată guvernului interimar. „Este alarmant faptul că organele de drept în prezent intimidează fermierii afectați grav de secetă, care au participat în proteste complet legale în luna decembrie anul trecut. Considerăm că, în plin haos guvernamental, se produc încercări reprobabile de răzbunare politică față de cei, care ne asigură pâinea cea de toate zilele și mențin satele noastre pe ultima linie de plutire, pe când hoții de miliarde și diverse autorități criminale se află în libertate și continua să tragă sforile politice”, mai spun reprezentanții Platformei.

„Platforma DA condamnă cu vehemența urmărirea penală a agricultorilor care au participat la protestele din anul trecut și își exprimă în continuare susținerea plenară producătorilor agricoli, care au dreptul constituțional și sunt capabili să se asocieze pentru a-și apăra interesele proprii, ale ramurii în general și, în consecință, ale oamenilor acestei țări, în aceste condiții dificile”, spun cei de la Platformă.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților