Platforma Demnitate și Adevăr (DA) cere demisia imediată a viceprim-ministrului Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, „care nu prima dată elaborează și implementează niște scheme dubioase în domeniul energetic”, informează CURENTUL.
De asemenea, în cadrul unei conferințe de presă, conducerea formațiunii a anunțat că va depune un denunț la Procuratura, în care va cere pornirea unui dosar penal pe cel puțin neglijența în serviciu a unor demnitari de stat, însoțită posibil cu coruperea acestora.
„Platforma Demnitate și Adevăr urmărește cu mare atenție și îngrijorare procesele din domeniul energetic încă de la mijlocului lunii august a anului trecut, când au apărut primele semnale a unor potențiale riscuri pentru securitatea Republicii Moldova. Astfel, am ieșit cu poziții clare legate de acțiunile care urmau a fi întreprinse de către autoritățile Republicii Moldova, responsabile de acest sector, în condițiile în care paradigma politică, economică a fost schimbată în totalitate din cauza războiului din Ucraina”, a spus conducerea partidului.
Potrivit Platformei DA, ultima decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) privind procurarea gazelor pentru rezerve de stat a adus bugetului public național un prejudiciu de sute de milioane lei și, de facto, scopul principal al hotărârii CSE din 29 septembrie 2022 a fost acordarea ajutorului financiar către „Moldovagaz” pentru achitarea datoriilor față de „Gazprom”.
„Prin urmare, CSE a dispus alocarea din bugetul de stat a peste 511 mln. lei pentru procurare prin intermediul SA Energocom a 10 mln. m3 de gaze naturale la preț de 1882 dolari pentru 1000 m3 și încă 5 mln. m3 la preț aproximativ de 1058 dolari pentru 1000 m3… Cu părere de rău constatăm că prin această decizie a avut loc o risipă de bani publici”, au mai menționat fruntașii Platformei, adăugând: „avem de față niște acțiuni incoerente și iraționale sub aspectul gestionării corecte a finanțelor publice din partea Comisiei Situației Excepționale, care au servit doar în calitate de paravan pentru justificare a acestui suport financiar pentru „Moldovagaz””.