Platforma Demnitate și Adevăr (PDA) susține că în Republica Moldova, timp de trei ani, este mimată ancheta furtului zecilor de miliarde din sistemul bancar și rezervele Băncii Naționale, informează CURENTUL.
Printr-un comunicat de presă, Platforma DA a menționat că, cetățenii, până în prezent, nu au acces la informația minimă privind rezultatele anchetei.
„În acest context, Platforma DA condamnă categoric intenția guvernării de a nu publica raportul Kroll 2. În condițiile în care Republica Moldova dispune de o justiție arbitrară, aservită puterii, noi insistăm categoric și răspicat asupra publicării și informării societății despre rezultatele raportului respectiv, inclusiv despre partea ce ține de beneficiarii reali ai sustragerii miliardelor din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială. Cerem Băncii Naționale a Moldovei, în calitate de beneficiar și comanditar al investigației respective să dea publicității cel de-al doilea raport, dat fiind faptul că interesul public asupra acestei chestiuni este superior oricăror subterfugii și șiretlicuri la care apelează regimul. Cu atât mai mult cu cât și partenerii de dezvoltare ai țării noastre au solicitat în repetate rânduri publicarea investigației internaționale”, se spune în comunicat.
Andriana Cheptine