Platforma Demnitate și Adevăr (PDA) susține că „regimul actual acordă adăpost și protecție liderului separatist”, informează CURENTUL.
Într-o declarație de presă, Platforma DA scrie că „din surse credibile se cunoaște că ex-președintele autoproclamatei republici Transnistrene, Evgheni Șevciuc, continuă să se afle în partea dreaptă a Nistrului și este protejat de SIS și MAI din Republica Moldova”.
„Regimul Plahotniuc întrece orice limită de bun simț, sfidează legea acordând tacit azil politic unui fost lider al separatiștilor, ostil intereselor naționale și ale cetățenilor. Totodată, oligarhul Plahotniuc, oferind protecție lui Șevciuc, își deconspiră relațiile sale de afaceri murdare cu acesta, fapt semnalat de mai multe ori de Platforma DA. Amintim, că încă în toamna lui 2014, prin intermediul ministrului economiei de atunci, Adrian Candu, Plahotniuc a bătut palma cu Sevciuc referitor la procurarea energiei electrice de la firma intermediară Energocapital (cu doi angajați) din Tiraspol, controlată din offshoruri. Pe baza înțelegerii mafiote Plahotniuc-Șevciuk, consumând gazul rusesc pe gratis, schimbat pe energia electrică, livrată ulterior în partea dreaptă a Nistrului, firma respectivă a parazitat pe seama consumatorilor din dreapta Nistrului. Astfel, în perioada aflării lui Șevciuc la cârma Transnistriei, datoriile MoldovaGaz pentru gazele rusești au crescut de la 2,5 până la 6,5 mlrd. dolari. Totodată, anual cetățenii Republicii Moldova au achitat nejustificat acestei companii, controlate de Șevciuc împreună cu Plahotniuc, aproximativ peste 120 mln. Dolari”, se spune în comunicat.
Potrivit lor, „acțiunile regimului hibrid, îndreptate spre protecția lui Șevciuk, contravin intereselor majorității covârșitoare a cetățenilor Republicii Moldova”. „Este surprinzătoare și tăcerea de mormânt a mai multor organizații și partide politice de diferite orientări, declarate patriotice și antiseparatiste, care nu au ezitat să critice Platforma DA pentru poziția intransengentă față de actuala guvernare cleptocratică, pretinsă proeuropeană, insinuând că anume atitudinea noastră categorică ar aduce beneficii forțelor antieuropene, în special separatiștilor din Transnistria și nu corupția endemică, sărăcia lucie și cleptocrația generate de binomul Plahotniuc-Dodon”, mai spune sursa citată.
În context, Platforma DA cere „anchetarea și arestarea neîntârziată a fostului așa-zis lider al Transnistriei, investigarea plenară și transparentă a activității firmei Energocapital, precum și a rolului reprezentanților clanului Plahotniuc în creșterea artificială a datoriilor pentru gazele rusești și plățile exagerate ale cetățenilor noștri pentru energia electrică”.
Cristina Pendea