Platforma „Demnitate și Adevăr” a depus o plângere la Procuratura Anticorupție împotriva ordonanței procurorului din 8 iulie 2019 cu privire la finanțarea socialiștilor. În plângere se solicită anularea acestei ordonanțe, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, liderul Platformei „DA”, Andrei Năstase, a spus că procurorul s-a limitat doar la audierea superficială a celor vizați.
„Procurorul s-a limitat doar la audierea superficială a lui Igor Dodon, a deputatului Plahotniuc și Iaralov și o examinare a unor informații privind finanțarea PSRM fără a fi expuse unor analize detaliate. Procurorul nu le-a supus la nici o apreciere și nu le-a analizat deloc, astfel făcându-se o încălcare. Pentru aceste motive am solicitat anularea ordonanței procurorului și dispunerea unei anchete complete cu atragerea la răspundere a persoanelor vinovate”, a spus Andrei Năstase.
La rândul său, vicepreședintele Platformei „DA”, Alexandru Slusari, a spus că fracțiunea parlamentară a Platformei „DA” va avea o poziție clară de continuare a investigării fraudelor în cadrul Comisiilor parlamentare și, cel mai probabil, va fi creat un front comun împotriva lui Dodon.
Cristina Parfeni