[ X ]
Platforma comună de dialog a doamnelor deputate, în prima ședință!
27 Noiembrie

Platforma comună de dialog a doamnelor deputate din Parlamentul Republicii Moldova s-a întrunit, ieri, în prima ședință, informează CURENTUL.

La ședință au participat, de asemenea, Ambasadoarea Suediei, Anna Lyberg, reprezentanta rezidentă PNUD în Moldova, Dima Al-Khatib, și reprezentanta interimară de țară a UN Women, Milana Rikanovic.

„Platforma trebuie să vină cu inițiative importante pentru cetățeni, în primul rând, în domeniul protecției sociale, încât oamenii să simtă utilitatea activității femeilor parlamentare”, a declarat Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Amintim că, Platforma comună de dialog a doamnelor deputate din Parlamentul Republicii Moldova a fost constituită în 2015 și are drept scop stabilirea unei comunicări între doamnele deputate, pentru o mai bună cooperare în promovarea subiectelor de interes comun din societate.

În Parlamentul Republicii Moldova fiecare al patrulea deputat este femeie.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților