Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a condus lucrările ședinței grupului de lucru la nivel înalt și tehnic responsabil de elaborarea Planului național de acțiuni (PNA) cu privire la implementarea Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind rolul femeilor în asigurarea păcii și securității, transmite CURENTUL.
În cadrul ședinței, Vicepremierul a specificat importanța implicării femeilor în procesele politice și decizionale din diverse domenii, punctând în acest sens experiența pozitivă a Suediei.
În cadrul evenimentului, care a avut loc cu participarea reprezentanților autorităților administrației publice centrale și locale, dar și a exponenților societății civile, consultantul național Natalia Albu a prezentat proiectul final al PNA, care a fost supus dezbaterilor.
Planul în cauză a fost aprobat de principiu, urmând să treacă procedurile de avizare și de consultare publică cu instituțiile interesate, cu definitivarea și promovarea acestuia în termeni restrânși.
Cristina Parfeni