Premierul Ion Chicu a prezidat întâlnirea echipei Guvernului cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova. În cadrul ședinței, Prim-ministrul a prezentat diplomaților prioritățile Planului de Acțiuni a Guvernului pentru perioada 2020-2023, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat depresă, șeful Executivului a menționat în lista priorităților reforma justiției, investițiile publice în infrastructură, modernizarea economiei și creșterea bunăstării oamenilor.
„Guvernul va acționa transparent. Implementarea Acordului de Asociere considerăm o prioritate, și vom păstra un dialog deschis cu toți partenerii”, a relatat premierul Ion Chicu.
„Ion Chicu a informat ambasadorii că Guvernul va întreprinde acțiuni menite să determine o colaborare corectă și reciproc avantajoasă cu instituții internaționale, precum FMI, BERD, Banca Mondială.
În continuare, vicepremierul responsabil de reintegrare, dl. Flenchea, conducătorii Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene au vorbit ambasadorilor despre prioritățile pentru anul 2020”, se spune în comunicat.
În finalul ședinței, Prim-ministrul a mulțumit ambasadorilor pentru suportul oferit Republicii Moldova, menționând că asistența, de fapt este oferită cetățenilor țării și nu Guvernelor.
Cristina Parfeni