Fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal (PL) a înregistrat astăzi la Secretariatul Parlamentului o inițiativă legislativă, prin care ziua de 27 martie să fie declarată zi de sărbătoare națională – Ziua Unirii Basarabiei cu România, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al PL, autorii inițiativei legislative propun și modificarea Codului Muncii, astfel încât data de 27 martie să fie declarată zi de odihnă.
În nota informativă a proiectului înaintat de fracțiunea Partidului Liberal, se spune că, „în după-amiaza zilei de 27 martie 1918, după 106 ani de ocupație țaristă, s-a deschis ședința Sfatului Țării pentru adoptarea Unirii”.
„Menționăm că prezentul proiect de lege va constitui un act de recunoștință și, totodată, un omagiu adus celor care și-au pus pe altarul vieții unitatea, limba română, libertatea și dorința de a lăsa un stat cât mai bogat celor ce vin, dând dovadă de sacrificiu, glorie și demnitate. Totodată, reliefăm că, la 14.03.2017, Camera Deputaților din Parlamentul României a adoptat proiectul de Lege pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională, adoptat de Senat la 13.10.2015, demonstrând importanța acestui adevăr istoric”, susțin liberalii.
Potrivit lor, „această zi a întregului neam, o zi sfântă din toate punctele de vedere, nu trebuie să fie confiscată de o competiție politică ce nu are nimic în comun cu idealurile de veacuri ale poporului nostru, mai ales în contextul că în 2018 se împlinesc 100 de ani de la marele eveniment”.
Andriana Cheptine