[ X ]
PL: Numărătoarea inversă a început
12 Noiembrie

Partidul Liberal (PL) vine cu o reacție în urma demiterii Guvernului Maia Sandu, informează CURENTUL.

„După cum am anticipat, Dodon a găsit susținere la aliații săi eterni din PD, pentru a da jos Guvernul Sandu și pentru a deveni el noul moștenitor al sistemului mafiot al lui Plahotniuc. Asumarea Guvernului pentru legea privind procurorul general, l-a demascat pe Dodon, astfel acesta și-a dat aramă pe față, faptul că este în stare de orice pentru a împiedica alegerea unui procuror general independent, la fel cum a făcut și Plahotniuc”, se menționează în declarația Partidului Liberal.

În același timp, PL susține că: „Astăzi nu este vorba de căderea Guvernului Sandu, astăzi este despre încă o palmă dată justiției și statului de drept din partea celor din PSRM și PD, care vor cu orice preț să subjuge tot ce a mai rămas în acest stat. Nu vom permite ca regimul Plahotniuc-Dodon să țină captiv acest stat, să mențină justiția selectivă și controlul politic al acesteia. Dodon va cădea mai curând decât își imaginează, numărătoarea inversă a început”.

De menționat că, Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi cu votul a 63 de deputați.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților