[ X ]
PL a decis: Nu va avea candidat la alegerile prezidențiale, dar va susține referendumul
26 August

Partidul Liberal (PL) a decis că nu va avea candidat la alegerile prezidențiale, informeazăCURENTUL.

În cadrul ședinței Consiliului PL s-a constatat agravarea situației politice interne, din cauza amestecului Federației Ruse în treburile interne ale republicii, prin războiul hibrid și propaganda sa directă / indirectă dusă de sateliții Kremlinului – trădătorii noștri, pentru a deturna cursul european al RM, fapt confirmat de avalanșa candidaților independenți, dar și a diverselor partide politice, unele înființate peste noapte în scopuri obscure; S-a menționat situația actuală geopolitică extrem de complicată, marcată de războiul de la hotarul Republicii Moldova, declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cât și de amenințările directe ale oficialilor ruși de a invada teritoriul nostru. Reieșind din acest context, venirea la putere în această perioadă a unui Președinte cu viziuni pro-ruse ar stopa imediat negocierile de aderare la UE.

În această situație Consiliul partidului a luat hotărâre de a nu înainta candidatura PL la funcția de Președinte a RM.

Totodată, Consiliul a reconfirmat Decizia adoptată anterior de susținere a referendumului din 20 octombrie anul curent.

Susținerea unui sau altui candidat la funcția de Președinte, Consiliul o va lua la următoarea ședință.

Inapoi la arhiva noutaților