[ X ]
Pistol cu gaz, tablete electornice, camere web, parfurmuri, tutun pentru narghilea fără acte de proveniență – descoperite de vameși
18 Octombrie

Funcționarii postului vamal Leușeni au prevenit cinci tentative de trafic ilicit cu diverse mărfuri, patru dintre care au fost înregistrate pe sensul de intrare în țară, transmite CURENTUL.

Printre loturile reținute se numără tutun pentru narghilea, pistol cu gaz, cartușe, tablete electronice și camere web, precum și produse cosmetice cu marcajul unui brand renumit, nedeclarate organului vamal în vederea eschivării de la achitarea plăților corespunzătoare.

În primul caz, obiectul documentării îl constituie un lot de tutun pentru narghilea fără acte de proveniență, depistat, la ieșire din țară, într-un autocar de pe ruta neregulată Chișinău–Satul Mare (România). Ca urmare a controlului fizic al mijlocului de transport, funcționarii vamali au ridicat 232 kg de tutun produs în Emiratele Arabe Unite, camuflat, printre bagajele pasagerilor, în genți și cutii.

Cea de-a doua reținere a fost semnalată la intrare în țară, în cadrul scanării bagajelor personale ale pasagerilor unui microbuz care venea din Germania, astfel fiind stabilită prezența unui obiect suspect în valiza unui moldovean în vârstă de 32 de ani. În urma verificărilor, vameșii au depistat un pistol cu gaz ”Trade Mark” și 60 de cartușe de calibru 9 mm, nedeclarate în conformitate cu cerințele legale.

Tot în cadrul controlului fizic al unui microbuz, care transporta colete din Germania, au fost depistate produse cosmetice, de parfumerie și igienă personală, având marcajele unui brand de lux, fără acte de proveniență.

În alte două cazuri, angajații postului vamal Leușeni au reținut 93 de camere web și 22 de tablete electronice, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta niciun document confirmativ.

Cristina Parfeni

72664557_498479317402458_3775234501806915584_n 72707117_437915130194798_3894455471024635904_n 73482669_517846365675322_2824731193793052672_n 74680802_407273893252557_5766490595610591232_n 74783331_411078173152725_3763775516176285696_n_0

Inapoi la arhiva noutaților