În perioada 20-23 decembrie, inspectorii ANSA au efectuat 31 de controale inopinate în piețele agroalimentare din capitală, transmite CURENTUL.
Astfel, au fost depistate mai multe încălcări, printre care cele mai frecvente sunt:
Comercializarea produselor alimentare în lipsa certificatelor ce confirmă calitatea și proveniența lor, dar și cu termenul de valabilitate expirat;
Angajarea personalului în unitățile din domeniul alimentar în lipsa controlului medical;
Nerespectarea condițiilor sanitar-igienice în unitățile de comerț;
Nerespectarea trasabilității în procesul de preparare a bucatelor culinare;
Nerespectarea legislației cu privire la informarea consumatorilor;
Nerespectarea cerințelor de păstrare a produselor alimentare.
În urma controalelor au fost întocmite 19 procese verbale cu privire la contravenție și 9 prescripții de îndeplinire a neajunsurilor constatate.
Cristina Pendea