Peste un miliard de euro în proiecte BERD: autoritățile discută accelerarea implementării
9 Decembrie

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a avut o întrevedere cu Giuseppe Grimaldi, șeful operațiunilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Republica Moldova. Oficialii au discutat despre proiectele aflate în derulare cu sprijinul BERD, precum și despre aspecte legate de implementarea acestora.

În cadrul întrevederii au fost abordate, de asemenea, perspectivele de cooperare care decurg din Planul de Creștere Economică. Ambii oficiali au reconfirmat angajamentul de a continua colaborarea, menită să sprijine reformele instituționale și economice din țara noastră.

De la începerea activității sale în Republica Moldova, în 1992, BERD a investit peste 2,8 miliarde de euro în 188 de proiecte. În prezent, 67 de proiecte finanțate de BERD sunt în curs de implementare, cu o valoare cumulativă de peste un miliard de euro, acoperind sectoare precum financiar-bancar, infrastructură și agro-business.

Inapoi la arhiva noutaților