[ X ]
Pește păstrat în condiții anti-sanitare la o întreprindere. Administratorul riscă amendă
9 Ianuarie

În cadrul activităților de prevenire şi contracarare menite să protejeze drepturile consumatorilor, ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai IP Centru a Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, în comun cu specialiștii din cadrul DMSA, au documentat secția comercială și de producere, amplasată pe teritoriul sectorului centru din capitală, transmite CURENTUL.

Genul de activitate al întreprinderii constituie prelucrarea peștelui și comercializarea produselor din pește.

Respectiv în urma verificărilor efectuate la fața locului în secția de producere, au fost depistate 200 kg de pește viu care era păstrat în condiții antisanitare, prezența obiectelor străine, fileu de pește neetichetat. Totodată, la solicitarea polițiștilor administratorul nu a putut prezenta toate actele privind originea și proveniența peştelui şi produselor din peşte.

Deocamdată, polițiștii au întocmit procese verbale cu privire la contravenții, iar directorul întreprinderii riscă amendă în mărime de până la 15 mii lei.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților