[ X ]
Peste o mie de persoane vor beneficia de ajutor material unic cu prilejul terminării celui de-al doilea război mondial
8 Mai

Cu prilejul celei de-a 74-a aniversări de la terminarea celui de-al doilea război mondial, către 9 mai curent, 1 253 de persoane vor beneficia de ajutor material unic, transmite CURENTUL.

Ajutorul material va fi acordat participanților, precum și persoanelor cu dizabilități în urma războiului mondial, persoanele care au fost încadrate în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii, fiind antrenate de organele puterii locale la strîngerea munițiilor și a tehnicii militare, în cuantum de 10 000 lei.

La fel, persoanelor asimilate participanților la război vor primi câte 5000 lei, iar soțiile (soții) supraviețuitori ai participanților câte 1000 lei.

Ajutoarele materiale vor fi oferite din mijloacele financiare ale Fondului de susținere a populației, în sumă de 5.562.000 lei, care vor fi acordate prin intermediul oficiilor poștale, începând de astăzi, 8 mai curent.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților