[ X ]
Peste o mie de mărțișoare vor fi transmise peste hotare pentru Diaspora
24 Februarie

Biroul Relații cu Diaspora (BRD) va expedia până pe 1 martie asociațiilor de moldoveni și misiunilor diplomatice de peste hotare 1 500 de mărțișoare confecționate de copiii din Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Acțiunea se înscrie în cadrul campaniei „Mărțișor cu DOR de-acasă”, organizată de BRD al patrulea an consecutiv în parteneriat cu Centrul de Reabilitare și Integrare Socială a Copiilor cu Dizabilități de Intelect CULTUM, din comuna Stăuceni. În acest an, campaniei s-a alăturat și Centrul de zi pentru copii cu dizabilități „Phoenix”, din orașul Râșcani.

Scopul acestei acțiuni este de a păstra tradițiile și obiceiurile specifice Republicii Moldova, precum și promovarea drepturilor şi a imaginii pozitive a persoanelor cu dizabilităţi, sensibilizarea societăţii referitor la probleme şi potenţialul persoanelor cu dizabilităţi şi la necesitatea integrării lor sociale, educaţionale şi profesionale.

În acest an, mărțișoarele vor expediate în 14 țări: Austria, Federația Rusă, Kazahstan, Franța, Marea Britanie, Ungaria, Letonia, Finlanda, Spania, Italia, Norvegia, Portugalia, SUA, Canada. De asemenea, moldovenii din diasporă vor primi costume naționale, cărți pentru copii, broșura turistică ”EtnoMoldova”, revista ”Moldova de oriunde”, hărți, calendare BRD 2017.

De la lansarea campaniei ”Mărțișor cu DOR de-acasă” și până în prezent, BRD a expediat în diasporă peste 14 mii de mărțișoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților