Pe parcursul a nouă luni ale anului curent (ianuarie-septembrie) la Serviciul Fiscal de Stat au fost înregistrate 9 411 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile, transmite CURENTUL.
Contractele au fost înregistrate la Direcțiile deservire fiscală din teritoriul în care sunt amplasate.
Urmare a transmiterii în locațiune a bunurilor imobile și drept rezultat al înregistrării contractelor de către Serviciul Fiscal de Stat, pe parcursul lunilor ianuarie-septembrie 2020 la buget au fost încasate venituri în sumă de 17,8 milioane lei, depășind veniturile încasate în perioada similară a anului precedent cu 1,8 milioane lei sau o creștere de 11,2 %.
Totodată, pe parcursul lunii septembrie 2020, SFS a continuat acțiunile de conformare și verificare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile. Ca rezultat, în perioada menționată au fost înregistrate la SFS 3218 contracte de locațiune/chirie.
Pentru aceeași perioadă au fost identificate 312 persoane fizice noi ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile fără a fi înregistrate conform legislației.
Acestora le-au fost calculate suplimentar la buget: plăți de bază – 163 mii lei, penalități – 5,8 mii lei și amenzi – 47,5 mii lei.
Serviciul Fiscal de Stat recomandă persoanelor care oferă în chirie bunuri imobiliare să se conformeze legislației fiscale și să achite impozitul în mărime de 7% din veniturile obținute.
Suma impozitului pe venit se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans. În cazul în care contractul a fost încheiat după data de 2 a lunii, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Achitarea se va efectua în orice bancă comercială, oficiu poștal al Republicii Moldova sau pe portalul Guvernamental de plăți electronice Mpay (https://mpay.gov.md/Services/Service/VEN01).
Cristina Parfeni