Comisia Electorală Centrală anunță că, până la ora 15.00, s-au prezentat la urnele de vot peste 800 mii de alegători sau circa 29 la sută dintre cei așteptați la alegeri. Procesul de votare se desfășoară în regim normal, fără incidente majore care să pună în pericol desfășurarea scrutinului, transmite CURENTUL.
Conform situației până la ora 15:00, în străinătate, la acest moment a fost închisă secția de votare în Japonia, Tokio, unde au participat la scrutin 23 de alegători. Cu puțin timp în urmă și-a încheiat activitatea și secția de votare din China. CEC anunță, de asemenea, despre deschiderea fără impedimente a secțiilor de votare pe coasta estică a continentului nord-american.
„În contextul pandemiei COVID-19, facem îndemnul public ca diaspora să-și exercite dreptul la vot pe parcursul zilei cu respectarea strictă a normelor de conduită sanitară în vigoare din statele de reședință. La moment, sunt înregistrate aglomerații la unele secții de votare din străinătate în Belgia, Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Irlanda, România, Spania, Grecia, Danemarca, Portugalia, Elveția, Cehia, Olanda.
Așa cum știți, în trei localități din țară, se votează în corturi special amenajate în acest sens. E vorba de localitățile Bogdanovca Nouă, din componența orașului Cimișlia și Bîc, din componența comunei Bubuieci și Cigîrleni, raionul Ialoveni. Corturile sunt dotate cu echipament termic și electric, iar procesul de votare decurge în regim normal. Până la această oră, CEC atrage atenția asupra necesității respectării normelor legale în parte ce ține de agitația electorală, care este strict interzisă pe parcursul zilei de astăzi, în ziua alegerilor. Interdicția respectivă nu se referă la informațiile deja plasate pe Internet și pe afișele expuse anterior”, menționează CEC.
La ora 15.00 s-a încheiat procesul pentru depunere a solicitărilor de votare la locul aflării. Membrii biroului electoral al secției de votare, desemnați pentru a se deplasa cu urna de vot mobilă, precum și persoanele care le vor însoți, în mod obligatoriu vor fi echipați cu echipament de protecție (măști, mănuși, viziere, costume de protecție) și vor respecta cu rigoare regulile de utilizare a acestuia.
În cazul în care, la secția de votare, au fost depuse solicitările de votare la locul aflării de la persoanele care se află în regim de autoizolare în contextul contaminării cu virusul COVID-19, echipa cu urna mobilă se va deplasa mai întâi la persoanele în etate, persoanele cu dizabilități locomotorii, persoanele care din motive de sănătate sau alte motive temeinice nu pot să se prezinte personal la secția de votare și apoi la persoane care se află în regim de autoizolare.
Pentru persoanele cu manifestări clinice de boală, care se vor prezenta la secția de votare după ora 15.00, se vor crea condiții de votare prin asigurarea cu mască, mănuși, trecerea prioritară până la cabina de vot și contactul minim cu persoanele aflate în secția de votare. După plecarea persoanei suspecte, va fi efectuat procesul de dezinfecție a tuturor suprafețelor cu care a contactat persoana, înainte ca altă persoană să contacteze cu ele.
CEC îndeamnă alegătorii să dea dovadă de prudență atunci când e vorba de întreprinderea tuturor măsurilor de prevenție pentru neadmiterea răspândirii virusului COVID-19.
Cristina Pendea