[ X ]
Peste 420 milioane de euro au fost transferate Moldovei după cele trei conferințe ale Platformei de Sprijin
30 Decembrie

Pe parcursul anului 2022, Republica Moldova a avut de înfruntat o serie de crize suprapuse, ca urmare a efectelor multidimensionale ale războiului din Ucraina: pe de o parte, o criză umanitară, generată de valul de refugiați care trebuie gestionat de autoritățile de la Chișinău, pe de altă parte, o criză economică, provocată de consecințele pandemiei COVID-19 și amplificată în lanț de criza energetică, presiunile inflaționiste majore, pierderea unor piețe și lanțuri de desfacere din regiune din cauza războiului, cheltuielile bugetare suplimentare pentru atenuarea efectelor crizelor asupra populației și mediului de afaceri, etc.

Având în vedere aceste condiții, în scopul susținerii eforturilor Guvernului Republicii Moldova de a depăși situațiile de criză fără precedent, concomitent cu realizarea reformelor necesare pentru modernizarea statului și consolidarea rezilienței instituțiilor sale, la inițiativa partenerilor externi de dezvoltare a fost lansată Conferința ministerială „Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova”. Pe parcursul anului 2022 au fost desfășurate trei ședințe ale Platformei – la Berlin în luna aprilie, la București în luna iulie și la Paris în luna noiembrie.

Astfel, în anul 2022, Republica Moldova a reușit să mobilizeze surse externe pentru sprijin bugetar direct de la partenerii de dezvoltare în valoare echivalentă a 13,72 miliarde lei (cca. 671 mil. euro), cu 8,64 miliarde lei (cca. 422,9 mil. euro) mai mult decât a fost planificat la începutul anului bugetar. Mijloace financiare suplimentare pentru sprijin bugetar în vederea atenuării crizelor au fost încasate, în special, din partea FMI – 55,1 mil. euro și 33,2 mil. dolari SUA, Băncii Mondiale – 101,3 mil. euro și 9,24 mil. dolari SUA, Comisiei Europene – 75,0 mil. euro, Agenției Franceze de Dezvoltare – 75,0 mil. euro, Guvernului Germaniei – 40,0 mil. euro, Guvernului României – 10,49 mil. euro și Guvernului Poloniei – 20 mil. euro.

De asemenea, în contul special, deschis de Ministerul Finanțelor pentru colectarea donațiilor financiare destinate asistenței umanitare pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, a fost încasată de la donatorii externi suma echivalentă cu cca. 199,7 milioane de lei, inclusiv din partea Guvernelor Elveției (3,2 mil. USD), Suediei (3,66 mil euro), Lituaniei (3,25 mil. euro), Slovaciei (0,1 mil. euro) și Estoniei (0,1 mil. euro).

Suplimentar, până la finele anului sunt preconizate intrări de mijloace financiare pentru suport bugetar nerambursabil în bugetul de stat de la: (i) Guvernul SUA – 30 mil. dolari SUA și (ii) Guvernul Norvegiei – 14,0 mil. dolari SUA, resurse ce vor fi canalizate prin intermediul Fondului Fiduciar instituit de către Banca Mondială.

Pentru anul 2023 s-a reușit mobilizarea asistenței financiare externe pentru sprijin bugetar în valoare de 16,87 miliarde de lei (inclusiv 25,6% – resurse nerambursabile), dintre care cca. 160,5 mil. euro (circa 3,3 miliarde lei) sunt angajamente financiare anunțate în cadrul Conferinței de la Paris (21 noiembrie 2022).

În cadrul celor trei Conferințe ministeriale „Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova” (București, Berlin, Paris), partenerii de dezvoltare au enunțat pentru țara noastră angajamente financiare și umanitare în valoare echivalentă a cca. 1,4 miliarde de euro, care urmează a fi alocate și valorificate în următorii ani.

Precizăm că o parte semnificativă din suportul anunțat în cadrul „Platformei de sprijin pentru Moldova” nu este gestionat de Guvern, ci de agențiile ONU și beneficiari din sectorul privat ai diferitelor proiecte investiționale și scheme de garantare. În același timp, o parte din creditorii externi, precum BEI, BERD, Banca Mondială, CEB etc., și-au exprimat intenția de a oferi suport pentru proiectele investiționale de infrastructură pentru următorii ani, care vor contribui la consolidarea rezilienței statului nostru.

Inapoi la arhiva noutaților