[ X ]
Peste 40 mii de sticle de apă vor fi distribuite gratuit în toată țara în zilele de arșiță
30 Iulie

Într-o perioadă de caniculă extremă, Aquatrade lansează o campanie națională de distribuire gratuită a apei Nordica pentru a ajuta cetățenii să se mențină hidratați în timpul arșiței.

Partenerii campaniei, Primăria Chișinău, Parcul de Troleibuze Bălți și Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP), își unesc forțele pentru a asigura succesul acestei inițiative și pentru a aduce un beneficiu real comunității.

Începând cu data de 29 iulie, în cadrul campaniei naționale “Apă rece de la natură”, Aquatrade va distribui gratuit apă Nordica în Bălți și în Chișinău, precum și la o serie de puncte vamale. Campania se va desfășura până la sfârșitul lunii august, planificându-se distribuirea a până la 40 de mii de sticle de apă.

În Chișinău, apa va fi distribuită în troleibuze pe trei direcții principale: Botanica-Centru-Rîșcani, Telecentru-Centru-Ciocana și Botanica-Centru-Buiucani.

„Hidratarea adecvată în timpul caniculei este esențială pentru menținerea sănătății și bunăstării. Consumul regulat de apă poate preveni deshidratarea și problemele asociate acesteia, cum ar fi insolația și epuizarea termică. Prin această campanie, dorim să subliniem importanța consumului de apă curată și de calitate, contribuind astfel la protejarea sănătății cetățenilor noștri”, menționează Serghei Barabaş, director Aquatrade.

Apa Nordica, recunoscută pentru calitatea sa excepțională, este extrasă dintr-o sursă subterană aflată la o adâncime de 150 de metri în raionul Florești. Procesul de filtrare naturală păstrează un conținut bogat de minerale și un gust stabil, neinfluențat de condițiile meteorologice.

Apa Nordica poate fi găsită în rețelele comerciale, dar este accesibilă în special prin intermediul a 30 de automate de apă Nordica, instalate în localitățile Bălți, Florești, Fălești, Sângerei, Rîșcani, Cupcini, Edineț, Drochia, Orhei, Rezina, Telenești, Glodeni. Automatele de apă Nordica, fabricate din oțel inoxidabil durabil, sunt proiectate pentru a rezista la orice condiții meteorologice și pentru a oferi apă proaspătă și curată.

„Este parte din responsabilitatea noastră socială să aducem apă proaspătă și rece la dispoziția cetățenilor. Distribuim până la 40 de mii de sticle de apă pasagerilor din transportul public din Chișinău și Bălți, dar și șoferilor aflați în rândurile din posturile de trecere a frontierei, pentru a ne asigura că toată lumea are acces la hidratare în zilele toride”,  a declarat Serghei Barabaş.

Inapoi la arhiva noutaților