[ X ]
[ X ]
[ X ]
Peste 33,1 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 11 luni ale anului 2018
3 Decembrie

Potrivit datelor operative, veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în 11 luni ale anului curent au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2017, cu 13,8%, transmite CURENTUL.

Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate încasări în sumă de 33,1 miliarde lei. În raport cu perioada similară a anului precedent, s-a înregistrat o creștere de 4 miliarde lei.

Respectiv, la cele patru componente ale Bugetului public național, au fost înregistrate următoarele rezultate:

La Bugetul de stat, pe parcursul celor 11 luni ale anului curent au fost încasate 14,7 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,99 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, sau o creștere de 15,6%.

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări de 3,4 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 352,0 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau cu 11,4%.

La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 11,4 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,2 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de 12,1%.

La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 3,6 miliarde lei, cifră ce constituie cu 445,2 milioane lei mai mult în comparație cu 11 luni ale anului trecut (+14,1%).

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților