Astăzi în orașele Taraclia și Tvardița au fost inaugurate stațiile publice de distribuire a apei potabile construite cu asistența financiară a Ambasadei Bulgariei în cadrul unui proiect realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite CURENTUL.
Pe lângă aceste două stații publice, dotate cu echipament modern de tratare a apei, altele cinci au fost date în exploatare în localitățile Valea Perjei, Albota de Sus, Cairaclia, Ciumai și Cealîc din raionul Taraclia.
Tot cu sprijinul financiar al Ambasadei Bulgariei a fost reconstruit și acoperișul căminului Universității de Stat “Grigore Țamblac” din orașul Taraclia. Din cauza acoperișului deteriorat de câțiva ani, etajele 4 și 5 ale căminului nu mai puteau fi utilizate, motiv pentru care edificiul prevăzut cu 400 de locuri nu putea găzdui mai mult de 180 de studenți. Ambasada Bulgariei a oferit 275 mii de euro pentru construcția și amenajarea celor 7 stații publice de distribuire a apei potabile și pentru reconstrucția acoperișului.
Taraclia este un raion din sudul Moldovei, cu o populație de aproximativ 44 mii de persoane, dintre care două treimi sunt etnici bulgari.
Cristina Parfeni