[ X ]
Peste 1.700 de pachete de țigări și alte mărfuri accizate, depistate de Echipele Mobile ale Vămii
10 Martie

Un conațional în vârstă de 36 de ani este documentat pentru transportarea unui lot de mărfuri accizate fără acte legale, după ce ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au stopat în satul Trebisăuți, raionul Briceni, un mijloc de transport de model „Mercedes Vito”.

În urma controlului vamal, au fost descoperite 1.766 de pachete de țigarete cu și fără filtru, 600 de țigarete, precum și diverse mărfuri de uz casnic, toate de origine străină și transportate în lipsa actelor de proveniență legală și/sau vamală.

Mărfurile și mijlocul de transport au fost ridicate pentru continuarea investigațiilor conform legislației în vigoare. Serviciul Vamal rămâne ferm angajat în combaterea traficului ilicit de bunuri, asigurând respectarea reglementărilor vamale și protecția intereselor economice ale statului.

Inapoi la arhiva noutaților