[ X ]
Personalități din R. Moldova au fost decorate de președintele României
29 Martie

Mai multe personalități din Republica Moldova care activează în domeniul culturii au fost decorate de președintele Klaus Iohannis cu medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri”.

Distincția este oferită cu ocazia marcării Centenarului Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, precum și cu ocazia celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între România și Republica Moldova, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identității naționale și a răspândirii valorilor culturale românești, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale de la București.

Potrivit sursei citate, persoanele decorate sunt: Alexandru Bantoș, redactor-șef al Revistei de cultură și știință „Limba Română”, Nicolae Botgros, director artistic și prim dirijor al Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”, Nicolae Bulat, profesor, istoric și scriitor, director al Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, Valentina Casian, primar al orașului Strășeni, Vitalie Ciobanu, scriitor, ziarist, comentator la „Radio Europa Liberă”, Gheorghe Cojocaru, istoric, director al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiințe a Moldovei, comentator la „Radio Europa Liberă”, Alexandru Grecu, actor şi regizor, președintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova, Petru Hadârcă, actor și regizor, Vladimir Mischevca, istoric, Viorica Moraru, director executiv al Complexului „Vatra Neamului”, Ion Negrei, om politic, istoric, Nicolae Negru, analist politic, Elena Pintilei, director general al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Simion Ropot, redactor-șef la Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Teodora Rotaru, medic, scriitoare, Iulian Rusanovschi, promotor al restabilirii monumentelor istorice ridicate în perioada 1918-1940, Maria Sargun, cercetător bibliograf, Tudor Ungureanu, muzician, conducătorul Ansamblului etno-folcloric Ştefan Vodă, Anatol Vidrașcu, CEO al Grupului Editorial „Litera”, președinte al Institutului Cultural European și Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei.

Sursa: Moldpres

Inapoi la arhiva noutaților