[ X ]
Perioada de înscriere la Programul guvernamental „DOR 2018” – deschisă. Înscrierea se face până la 15 mai
15 Martie

Biroul relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat declară deschisă perioada de înscriere la cea de-a VI-a ediție a Programului guvernamental DOR – *Diasporă * Origini * Reveniri, destinat generației a doua de migranți, originari din Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Programul DOR se va desfășura în perioada 20-28 august curent, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, având drept scop consolidarea legăturilor emoționale, culturale și de identitate ale tinerilor cu țara de origine.

Înscrierea la DOR, ediția 2018 se va efectua în perioada 15 martie – 15 mai 2018. Atât copiii și tinerii din diasporă, cât și cei din Republica Moldova se pot înregistra online, pe pagina web www.dor.md, rubrica APLICĂ.

Pentru a participa la DOR 2018, candidații trebuie să întrunească anumite condiții: să aibă vârsta cuprinsă între 12-17 ani; să înțeleagă și să poată comunica în limba română (nivel intermediar). Locurile vor fi completate pe măsura înregistrării, conform principiului „primul venit, primul servit”. Cei interesați vor completa on-line formularul de participare, anexând copia pașaportului. La fel ca și în anul precedent, prioritate vor avea persoanele care nu au mai participat până acum la programul DOR.

În acest an, participanții la DOR vor avea parte de un program divers cu activități noi și surprize pe măsura așteptărilor. Pe parcursul a șapte zile, copiii de la DOR vor fi încadrați în multiple activități creative, sportive, artistice, lingvistice, de cunoaștere a istoriei și culturii, vizite oficiale și culturale. Toate activitățile vor fi desfășurate într-un stil interactiv.

Spre deosebire de copiii din diasporă cei din Republica Moldova vor fi admiși la DOR 2018 în baza unui concurs, conform căruia aceștia vor exprima creativ conceptul de DOR în raport cu migrația într-o anumită formă artistică (eseu, poezie, cântec, desen, fotografie, video etc.).

Dosarele depuse vor fi evaluate de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai BRD, Cancelariei de Stat, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării ș.a., iar rezultatele vor fi anunțate pe data de 25 mai.

Participarea la Programul DOR este gratuită, toate cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat. Participanții acoperă doar cheltuielile de călătorie spre/din Republica Moldova.

Menționăm că, până în prezent, la Programul DOR au participat peste 500 de copii din 15 țări, inclusiv Republica Moldova.


DOR_afisa_2018

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților