Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 25 iulie (ora 22:00) – 26 iulie (ora 06:00), a.c., va fi suspendat traficul rutier pe str. București, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. Maria Cebotari, transmite CURENTUL.
Măsura este luată în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor inginerești din gestiunea S.A. „Apă – Canal Chișinău”.
De asemenea, în perioada 27 iulie – 30 septembrie, curent, pe str. Nicolae Iorga, tronson cuprins între str. București – str. A. Mateevici, vor fi executate lucrări de reabilitare a rețelelor inginerești ale S.A. „Apă – Canal Chișinău”. Intervenția se va desfășura pe timp de noapte sau în zilele de odihnă pentru a nu periclita activitatea transportului rutier.
Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create.
Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.
Cristina Pendea