Ultimele mişcări pe scena politica moldovenească pot determina repoziţionări şi schimbări majore, inclusiv şi în ceea ce ţine de preferinţele electoratului şi şansele de viitor ale partidelor politice. Şi când vorbesc de mişcări, am în vedere în primul rând tentativele ce se întreprind în vederea consolidării segmentului de electorat unionist, dar şi mişcările de răspuns pe care deja le face extrema stângă. Iar când vorbesc de şanse viitor, cele mai favorizate de respectivele mişcări par să fie partidele de extremă (dreapta şi stânga), iar cele mai defavorizate – partidele de centru-dreapta pro-europene.

Căderea drastică a liberalilor în preferinţele alegătorilor (începând cu ianuarie 2016) a lăsat o breşă enormă pe dreapta eşichierului politic, electoratul unionist rămânând practic „neacoperit” din punct de vedere politic. Toate tentativele întreprinse în ultimul un an şi jumătate de a prelua acest electorat au suferit eşec, iar cele mai avantajate de această situaţie au fost partidele de centru-dreapta pro-europene. Acestea nu s-au declarat niciodată oficial adepte ale unirii Republicii Moldova cu România şi astfel au evitat situaţia în care şi-ar fi putut îngusta vizibil bazinul electoral (dat fiind faptul că mulţi alegători ai acestor formaţiuni politice nu agreează ideea unirii). Totodată, în lipsă de alternative, electoratul unionist a votat sau s-a orientat spre respectivele partide, sporindu-le ponderea electorală. De aceea, pentru partidele pro-europene de centru-dreapta e convenabil ca şi în continuare segmentul unionist să rămână dispersat şi să nu existe nici o forţă care să-l coaguleze, deoarece aceasta se va expune negreşit asupra ponderii lor politice şi electorale.

Deocamdată, e greu de spus care sunt şansele noului proiect politic (Partidul Unităţii Naţionale), ce-şi propune drept scop consolidarea electoratului unionist, dar deja la această etapă e clar că el porneşte la drum mult mai bine cotat decât alte proiecte politice unioniste lansate în ultimii ani. Faptul că ex-Preşedintele României, Traian Băsescu e Preşedinte de onoare al PUN, că deputatul român, Constantin Codreanu – prim-vicepreşedinte, că PUN are un acord de colaborare cu Mişcarea Populară din România etc. determină unii analişti politici să-i acorde şanse de reuşită în politica moldovenească. Dacă PUN va urma aceeaşi linie ascendentă, reuşind să atragă şi alte partide unioniste spre sine, nu e exclus să poată prelua o importantă parte a electoratului unionist. Iar o eventuală creştere a acestui partid ar putea determina activizarea polului de stânga antiunionist. Astfel, creşterea ponderii PUN de rând cu o nouă divizare/polarizare a societăţi (unionişti şi antiunionişti) poate crea serioase probleme partidelor de centru-dreapta, care, nu doar ar pierde o parte din susţinători, ci şi s-ar pomeni „aruncaţi” în afara unei noi lumi politice bipolare pe cale să se constituie.

Toate acestea dovedesc că partidele de centru-dreapta trebuie să trateze cu maximă seriozitate noile tendinţe din politica moldovenească şi să acţioneze în consecinţă. Varianta ideală ar fi consolidarea acestor partide pe calea creării unei forţe politice comune. Aceasta ar fi în stare să dea o luptă de la egal la egal Preşedintelui Igor Dodon şi actualei guvernări, dar şi ar stăvili posibila creştere a unei noi forţe unioniste, asigurându-se, totodată, că segmentul de centru-dreapta nu rămâne în afara unei noi eventuale polarizări a lumii politice din Moldova. Dacă însă nu vor reuşi să se consolideze, partidele de centru-dreapta vor trebui să vină (fiecare pe cont propriu) cu agende politice complexe de o calitate înaltă în stare nu doar să eclipseze noile tendinţe din politica moldovenească, dar şi să ofere soluţii de alternativă electoratului, pentru a împiedica migraţia acestuia spre extrema dreaptă. În cazul în care partidele de centru-dreapta nu vor întreprinde nimic ca răspuns la noile provocări politice, cu certitudine şansele lor în politica moldovenească vor scădea cu mult.

Dumitru Spătaru