Primarul, viceprimarii şi doi funcţionari ai Primăriei Cimişlia sunt cercetaţi penal într-un dosar de corupţie. Direcţia teritorială Sud a CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat astăzi 8 percheziţii în birourile funcţionarilor, dar şi la domiciliile acestora pentru fortificarea probatoriului în cauza penală, transmite CURENTUL.
Potrivit materialelor cauzei, din octombrie 2016 şi până în prezent, funcționarii şi-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin trucarea unei licitații privind achiziţionarea lucrărilor de asfaltare a unei porțiuni de drum din orașul Cimișlia. În fapt, factorii de decizie din cadrul Primăriei Cimișlia ar fi contractat SRL „RUTADOR” pentru lucrări de asfaltare, fără a avea un contract propriu-zis, având o înțelegere prealabilă cu reprezentanții SRL-ului de a legaliza tranzacția după finalizarea lucrărilor.
În urma audierii unor membri ai Consiliului raional Cimişlia, s-a confirmat faptul că, deşi fusese transferat aproximativ un milion de lei SRL RUTADOR pentru lucrările de asfaltare, primarul ar fi încercat să-i convingă să aloce suplimentar 200 mii de lei. Asta chiar dacă lucrările fusese deja finalizate.
Urmare a celor menţionate, persoanele publice şi cu funcţii de demnitate publică din cadrul Primăriei or. Cimişlia au cauzat daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice, nu au asigurat transparenţa achiziţiilor publice şi concurenţa loială în domeniul achiziţiilor publice, astfel încălcând principiile reglementate de lege.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă închisoare de până la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Cristina Parfeni