Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofițerii de investigații ai INI a MAI, astăzi la 20.08.2018, au desfășurat 14 percheziții în cadrul unei cauze de spălare de bani și evaziune fiscală în proporții deosebit de mari, transmite CURENTUL.
Astfel, în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații procurorii PCCOCS și ofițerii INI au stabilit că, în perioada 2016 – 2018, factorii de decizie ai mai multor societăți comerciale, au creat o schemă de eschivare de la plata taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe venit în sumă de peste 8 milioane de lei.
Potrivit circumstanțelor cazului, diferite companii beneficiare, urmărind scopul eschivării de la plata impozitelor și obținerea banilor „cash” din activitatea desfășurată, se adresau la făptuitori, care dirijau activitatea a peste zeci de companii delicvente. Făptuitorii, perfectau facturi fiscale fictive în care indicau livrarea și comercializarea unor mărfuri care nu existau de facto. În schimbul acestor mărfuri inexistente, agentul economic beneficiar transfera bani pe contul întreprinderilor delicvente, care erau lichefiați (extrași) de către făptuitori și transmiși „cash” către beneficiari, cu reținerea unui anumit procent din tranzacție.
Totodată, până la moment au fost reținute 4 persoane care sunt bănuite de spălarea banilor în proporții deosebit de mari, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani sau cu amendă în mărime de la 13000 la 16000 unităţi convenţionale și evaziune fiscală în proporții deosebit de mari, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de până la 5 ani sau cu amendă în mărime de la 5000 la 7000 unităţi convenţionale.
Cristina Parfeni