[ X ]
Percheziții la domiciliul unui tânăr dn Capitală. Polițiștii au depistat droguri de origine vegetală
5 Martie

Angajații Inspectoratului Râșcani din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, au efectuat o percheziție autorizată într-un apartament, ce aparține unui tânăr în vârstă de 25 ani, unde au depistat droguri de origine vegetală, transmite CURENTUL.

Acțiunile polițiștilor au avut loc în cadrul unei cauze penale inițiată pentru punerea în circulație ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari. În rezultatul cercetărilor desfăşurate în apartament, forţele de ordine au depistat cinci pachețele de hârtie în care se afla o masă vegetală uscată de culoare gălbuie mărunțită și cu un miros specific, două cartușe, un aparat confecționat artizanal.

La faţa locului poliţiştii au ridicat, sigilat și transportat drogurile la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP. Totodată au fost demarate acţiuni speciale de investigaţii suplimentare în vederea identificării tuturor complicilor în acest caz, precum şi stabilirea provenienţei drogurilor.

Ulterior tânărul a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de Detenție Provizorie al Direcției de Poliție mun. Chișinău. Conform legislaţiei penale în vigoare el riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 1 ani până la 6 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților