Procuratura Anticorupție informează că, în acest moment efectuează percheziții la domiciliul contabilei Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), informează CURENTUL.
„Persoana vizată este învinuită de complicitate împreuna cu fostul şef de stat și alte persoane de acceptarea finanțării partidului politic “PSRM” din partea grupului criminal creat și condus de Plahotniuc Vladimir, falsificarea rapoartelor de gestiune financiară a partidului politic “PSRM” pentru anii 2018 și 2019, falsificarea documentelor oficiale de către doua sau mai multe persoane şi spălarea de bani de către un grup criminal organizat”, se spune într-un comunicat.
Procurorii anticorupţie vor reveni cu mai multe detalii despre rezultatul percheziţiilor efectuate, după finalizarea acţiunilor de urmărire penală.
„Subsecvent, ținem să menţionăm că, investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal”, a mai comunicat Procuratura.