[ X ]
Percheziții la doi agenți economici, prestatori de servicii hoteliere. Sunt suspectați de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari
22 Noiembrie

Ofițerii Direcției investigare fraude economice din cadrul Inspectoratului național de investigații, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale și cu suportul polițiștilor BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la doi agenți economici, care prestează servicii hoteliere în mun. Chișinău, transmite CURENTUL.

Acțiunile au fost efectuate în cadrul unei cauze penale pornită conform elementelor constitutive ale infracțiunii privind evaziunea fiscală a întreprinderilor, manifestată prin includerea intenționată în documentele contabile, fiscale şi/sau financiare, inclusiv în cele electronice, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile care nu au la bază operațiuni reale ori care au la bază operațiuni ce nu au existat, fie prin tăinuirea intenționată a unor obiecte impozabile, acte contabile, fiscale şi/sau financiare, cu calcularea de către serviciile abilitate a prejudiciului cauzat ce depășește 3 000 000 lei.

Astfel, urmare a perchezițiilor efectuate la sediile agenților economici și domiciliile administratorilor, polițiștii au ridicat: suporturi electronice, sume băneşti nejustificate de aproximativ 100 000 lei, acte de evidență dublă a contabilității, înscrisuri de ciornă și alte acte de evidență contabilă, ce confirmă desfășurarea activității de întreprinzător cu abateri de la legislație.

De asemenea, a fost sigilată o încăpere în care se aflau bunuri de mică valoare și scurtă durată (albituri, prosoape, perne, umbrele, mese și accesorii pentru mobilier) în privința cărora nu au fost prezentate acte de proveniență.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei vizați riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 350 000 le sau cu închisoare de până la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

În cazul hotelurilor, pedeapsa prevăzută de lege este amenda de până la 800 000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților