Procurorii anticorupție au descins, în această dimineață, la domiciliul a doi ofițeri de investigații din cadrul Direcției Antidrog, al INI, într-o cauză penală pornită pe faptul traficului de influență, săvârșită de către funcționarii instituției menționate, transmite CURENTUL.
Potrivit materialelor cauzei, s-a stabilit că figuranții folosindu-se de funcția pe care o dețineau au pretins și primit suma de 1 400 de euro de la un figurant într-un dosar penal pentru traficul ilegal de droguri, în schimbul cărora ar urma să influențeze un procuror, ca ultimul să nu conteste la Curtea de Apel, încheierea judecătorului de instrucție, prin care învinuitului i-a fost înlocuit arestul preventiv – în arest la domiciliu.
În continuarea acțiunilor ilegale, suspecții au pretins mijloace bănești în sumă de 5 600 euro, susținând că pot influența procurorul de caz să adopte o hotărâre favorabilă în cazul persoanei învinuite de infracțiunea sus menționată.
În cele din urmă, cei doi polițiști au fost reținuți pe un termen de 72 de ore, în izolatorul CNA.
Conform Codului Penal, săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 326 alin. 2 lit. b) se pedepsește cu amendă în mărime de la 3 000 la 4 000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.
Cristina Parfeni