Pensiile de dizabilitate pentru veteranii războiului din Afganistan și ai conflictului armat de pe Nistru vor fi majorate, transmite CURENTUL.
Potrivit proiectului, aprobat de Guvern, va fi majorată pensia de dizabilitate a veteranilor de război din rândul militarilor în termen, ca urmare a participării la conflictul armat din Afganistan și acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova.
Astfel, pensia persoanelor încadrate în gradul de dizabilitate severă va crește cu 1 842 lei și va constitui 3 500 lei lunar, iar pensia persoanelor cu dizabilitate accentuată va fi de 2 500 lei, în creștere cu 1 062 lei. Totodată, suma prevăzută pentru persoanele cu dizabilitate medie va spori de la 908 lei până la 1 500 lei.
Documentul are drept scop protecția socială a veteranilor de război, în vederea realizării Planului de acțiuni „Memorie. Onoare. Respect”, lansat de Executiv.
Cristina Parfeni