[ X ]
PDM va avea propriul candidat la prezidențiale
27 Iulie

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a întrunit în ședință președinții Organizațiilor Teritoriale, membrii Biroului Executiv, ai Fracțiunii Parlamentare și exponenții formațiunii în Guvern. Ei au discutat despre situația politică din țară, situația din interiorul partidului, precum și despre participarea PD la alegerile prezidențiale din această toamnă, informează CURENTUL.

Președintele PDM, Pavel Filip a menționat că în partid există acum multă democrație internă, deciziile importante se iau în mod transparent și de comun acord, iar formatul respectiv de discuții este cel mai potrivit pentru aceasta.

În urma unor discuțiilor purtate, s-a ajuns la concluzia că Partidul Democrat va avea candidat la prezidențiale. Partidul a inițiat consultări privind selectarea acestuia. Fiecare președinte al Organizației Teritoriale raionale a PD va întruni echipele locale pentru a discuta și a înainta potențiali candidați din partea partidului pentru scrutinul prezidențial. Ulterior, la sfârșitul lunii august, se va întruni Consiliul Politic Național care va lua decizia finală cu ce candidat PDM va participa la alegerile prezidențiale.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților