Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunțat că ei au dat curs invitației Președintelui țării de a avea o nouă discuție, dat fiind faptul că formațiunea consideră că clasa politică trebuie să se așeze la masa de negocieri, pentru ca să se poată depăși criza politică post-electorală, informează CURENTUL.
Vlad Plahotniuc a declarat că, PDM regretă că Blocul ACUM a refuzat dialogul cu partidele parlamentare, punând încăpățânarea mai presus de interesul cetățenilor.
„Scopul acestei discuții a fost ca partidele să-și expună viziunea referitor la viitoarea guvernare, să vedem care sunt punctele comune, dar și divergențele. În acest sens, noi ne-am expus poziția, considerăm că oamenii așteaptă de la guvernare ca toți să ne onorăm promisiunile făcute în campanie și să continuăm proiectele bune începute. Noi am ascultat și poziția PSRM, și am constatat că, cel puțin, în ceea ce privește unele momente sociale am găsit subiecte unde noi avem viziuni comune, dar și divergențe în diferite zone, mai ales – pe dimensiunea politică. După schimbul de opinii de astăzi, rămâne să analizăm, împreună cu colegii, tot ceea ce am auzit, să vedem pe cât de posibil, în ce mod putem continua discuțiile și dacă, în general, e posibil un dialog constructiv, solid, între aceste două formațiuni. Obiectivul PDM rămâne același – de a forma un Guvern stabil, responsabil și eficient. Noi vom analiza cu multă atenție, toate posibilitățile și oportunitățile de a crea această guvernare din această perspectivă”, a precizat Plahotniuc.
Andriana Cheptine