Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a desfășurat Congresul extraordinar, informează CURENTUL.
În cadrul Congresului au fost adoptate mai multe decizii importante ce țin de Statutul și Programul Partidului, ajustarea cadrului normativ și organizatoric de activitate și au fost aleși noii reprezentanți ai organelor de conducere ale formațiunii.
„În debutul evenimentului, președintele Ion Chicu, a făcut o retrospectivă a evenimentelor care au marcat evoluția formațiunii politice în cei doi ani de la constituire, menționând despre faptul că în acest timp, partidul a crescut considerabil, iar acest fapt spune despre calitatea oamenilor care au stat la fondare și a celor care au promovat valorile PDCM, motivându-i pe alții să se alăture și să creadă în potențialul echipei”, se spune într-un comunicat de presă al formațiunii.
Delegații Congresului II Extraordinar al PDCM au adoptat o Rezoluție cu privire la subminarea statului de drept și uzurparea puterii de stat în Republica Moldova, prin care au constatat degradarea semnificativă a situației generale în țară pe plan social, economic și politic. Totodată, au solicitat guvernării de a întreprinde în mod urgent și necondiționat mai multe acțiuni, printre care anularea stării de urgență, încetarea acțiunilor de imixtiune în exercitarea puterii judecătorești, asigurarea implementării recomandărilor Comisiei de la Veneția referitoare la reforma justiției, asigurarea condițiilor de desfășurare corectă și în termen a scrutinelor electorale.
La eveniment au fost prezenți peste 300 de delegați din raioanele și municipiile Republicii Moldova, dar și alți invitați care rezonează cu acțiunile și obiectivele PDCM.