Partidul Comuniștilor salută crearea Mișcării civice „O viață nouă” de către participanții la protestul din 19 iunie și este gata să se alăturea manifestațiilor ulterioare de protest. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă, publicat pe site-ul formațiunii.
Despre asta anunță reprezentanții PCRM într-un comunicat de presă, plasat pe pagina oficială a partidului.
„Partidul Comuniștilor salută formarea Mișcării civice O viață nouă”, care a fost înființată la mitingul din 19 iunie. Acest lucru sugerează că apelul nostru de a lupta pentru o nouă guvernare, o viață nouă și o Moldovă nouă a fost auzit de un număr atât de mare oameni. Ne exprimăm disponibilitatea de a sprijini în toate modurile posibile această mișcare și suntem gata să participăm direct la eliberarea țării de această guvernare antipopulară. PCRM este convins că doar unindu-ne forțele vom putea să ne atingem acest scop”, se arată în comunicatul Partidului Comuniștilor.
Potrivit PCRM, astăzi, în țară, au loc întâlniri cu oamenii și ei își exprimă solidaritatea cu Mișcarea civică „O viață nouă” și sunt de acord că guvernarea PAS trebuie să plece.
„Faptul că la protestul de duminica trecută a venit un număr atât de mare de oameni arată că ei au fost aduși la disperare și sunt gata să-și apere drepturile și să lupte pentru o viață mai bună. Oamenii sunt complet dezamăgiți de actuala putere, pentru că guvernarea PAS nu-i mai reprezintă. Demisia Guvernului și provocarea alegerilor parlamentare anticipate – acestea sunt cerințele majorității oamenilor și vin în urma faptul că această guvernare nu este capabilă să rezolve problemele oamenilor”, mai spun reprezentanții PCRM.
Amintim că duminică, 19 iunie, a fost creată Mișcarea civică „O viață nouă”, în cadrul unei ample acțiuni de protest, la care au participat zeci de mii de oameni. Oamenii au protestat față de scumpirile carburanților, produselor alimentare, tarifelor mari la gazele naturale și energiei electrice. Potrivit lor, guvernarea PAS i-a adus pe oameni în pragul sărăciei și, timp de un an de când au preluat toată puterea în stat, nu au adus nimic în afară de crize și deznădejde.
Participanții la protestul din Piața Marii Adunări Naționale au adoptat o rezoluție prin care atrag atenția întregii țări, dar și comunității internaționale asupra situației critice în care a ajuns Republica Moldova. Rolul acestei mișcări este de a consolida toate forțele de opoziție din țara noastră, care nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă și sunt gata să opună rezistență și să lupte împotriva actualului regim. Obiectivul final al Mișcării „O viață nouă” este de a determina PAS să renunțe la putere și să fie organizate alegeri parlamentare anticipate.