[ X ]
PCRM a decis continuarea consultărilor cu PSRM pentru a crea un bloc la anticipatele din 11 iulie
7 Mai

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a decis să continue consultările cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în vederea creării unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, informează CURENTUL.

Conducerea formațiunii a declarat, într-un comunicat de presă, că având în vedere situația politică actuală din țară, există amenințări reale ca la guvernare, după anticipate, să vină dreapta și unioniștii, care vor pune în pericol independența și suveranitatea statului.

„PCRM și conducerea formațiunii rămâne pe aceleași poziții privind aprecierile date activității PSRM și a președintelui acestuia, Dodon”, se mai spune în declarație.

Astfel, urmare a unei ședințe a Executivului Politic al formațiunii, s-a decis ca președintele PCRM, Vladimir Voronin, și secretarii să continue consultările cu PSRM, ținând cont de interesele PCRM în campania electorală.

Totodată, s-a decis ca Oleg Reidman să pregătească toate documentele necesare pentru crearea blocului, la finalul consultărilor, iar Constantin Starîș să pregătească o poziție argumentată pentru ședința lărgită a PCRM.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților