[ X ]
PCCOCS a trimis pe banca acuzaților un tehnician auto, membru al unei grupări criminale specializate în vânzare de droguri
24 Martie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și a trimis în instanța de judecată dosarul de învinuire a membrului unui grup criminal pentru circulație ilegală a drogurilor sintetice de tip alfa-PVP („sare”), drogurilor de tip „mephedrone”, dar și a psihotropelor de tip amfetamină, transmite CURENTUL.

Inculpatul este un bărbat din Chișinău, cu vârsta de 20 de ani, care lucra ca tehnician auto. Acesta este învinuit de procurori că a participat, în calitate de autor, la circulația ilegală de droguri, în proporții deosebit de mari, ca membru al unui grup criminal organizat, pe parcursul anului 2019. Lumea drogurilor, însă, îi este cunoscută încă șase ani în urmă, atunci când a început să consume droguri de tip marijuana. Anul trecut, acesta și-a asumat un alt rol: a devenit „curier” al unui grup criminal organizat, după ce a reluat legătura cu o veche cunoștință, care activa în aceeași calitate de operator al unui magazin online de vânzare a drogurilor.

Astfel, novicele repartiza drogurile și psihotropele de tip amfetamină în pachețele și le depozita în ascunzișuri cu locație exactă. Ulterior, acesta determina locațiile drogurilor depozitate prin programe conectate la internet și le trimitea datele administratorilor unor canale de vânzare a drogurilor pe internet, care la rândul lor vindeau marfa clienților. Pentru fiecare pachețel distribuit în ascunzișurile raportate, inculpatul era remunerat electronic cu a câte 50 de lei, în criptovalută Bitcoin, săptămânal, astfel încât contactul fizic între organizator și curier era exclus în totalitate. Zilnic, acesta distribuia aproximativ 30 de pachețele cu droguri. Prin urmare, la sfârșitul anului trecut, acesta a fost reținut, plasat în arest, iar acum dosarul de învinuire i-a fost trimis în judecată de către procurorii PCCOCS și urmează ca instanța să se pronunțe.

Pentru fapta de care bărbatul este învinuit de către procurori, legea penală prevede pedeapsa sub formă de închisoare pentru un termen de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani. La această etapă, un alt membru al grupării criminale este anunțat în căutare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților