Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au fost reținuți cinci bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 36 de ani, bănuiți de omorul intenționat al unui bărbat de 33 de ani, în raionul Căușeni, în vara lui 2018, transmite CURENTUL.
Pe parcursul unei perioade de peste un an și jumătate, atât ofițerii de investigații, cât și cei de urmărire penală conduși de procurorii PCCOCS, au întreprins un volum impunător de acțiuni, în vederea restabilirii traseului parcurs de victimă și tuturor persoanelor implicate – atât în ceea ce privește comunicarea cu aceasta, cât și în omorul acesteia.
Prin urmare, a fost conturat un cerc redus de persoane. Așa cum pista de investigație susținută de probatoriu a dus inițial la trei persoane, iar ulterior la cinci, s-a și decis percheziționarea domiciliilor și reținerii celor cinci bănuiți de către angajații Direcției Generale Urmărire Penală a Inspectoratului General al Poliției (IGP) și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP. După reținerea lor, procurorii PCCOCS le-au înaintat învinuirea în comiterea acestui omor.
Fapta a fost comisă după ce învinuiții au consumat băuturi alcoolice cu victima, iar după un conflict spontan cu aceasta, i-au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele și cu un obiect dur. Ulterior, aceștia l-au transportat în extravilanul localității, mai exact într-o fântână de acumulare a deșeurilor, în care în trecut erau depozitate cadavrele păsărilor unei ferme din preajmă. Ulterior, învinuiții l-au incendiat pe bărbat.
Moartea bărbatului a survenit din cauza șocului traumatic și termic, cauzat de traumă vertebro-medulară închisă; trauma contuză a toracelui, a coastelor I-X; arsuri termice prin flacără pe cap, abdomen și membre, pe 80% din corp; precum și mai multe plăgi contuze în regiunea feței și capului.
Potrivit legii penale, omorul intenționat comis de mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
Cristina Pendea